Keresszegi Petrás Előd

Enjoy life – it's too short not to have a good time!


M-am născut pe 18 septembrie 1982 la Târgu Mureş. Am petrecut cea mai mare parte din viaţa mea în oraşul meu natal împreună cu părinţii, fratele şi prietenii mei. După facultate, am simţit nevoia să schimb ceva în viaţa mea şi am decis să mă duc la Budapesta să-mi încerc acolo norocul. Deşi nu am reuşit să lucrez ca ghid turistic in Ungaria, totuşi am stat mai mult de 4 ani departe de familie. 

După ce m-am săturat de viaţa de peste hotare, am venit acasă şi am muncit la un curierat pe biciclete. Sportul şi mişcarea întotdeauna a fost important pentru mine. Când vremea era frumoasă şi aveam puţin timp liber, m-am dus să înot, să escaladez, în excursie sau pe drumeţii în Munţii Carpaţi. 

Aş vrea ca în viaţa mea să ajung în cât mai multe locuri, să cunosc cultura, obiceiurile şi gastronomia altor ţări, popoare. Până acum am vizitat Croaţia, Grecia, Tunisia şi desigur Ungaria. Celelalte ţări vor urma de acum încolo. Nici eu nu ştiu când mă voi opri, dar până atunci sper să văd cât mai multe locuri  frumoase.


 Benedek Lehel-Csaba

“Be the change you want to see in the world.”
 Mahatma Gandhi  
M-am născut la Tîrgu Mureş la data de 29 iulie 1984. Copilărie normalaă, nimic ieşit din comun.
Când aveam 17 ani, la invitaţia unui prieten, am participat la o tură în Munţii Făgăraş. Simţeam oboseală nemaiîntâlnită până atunci, cauzată de parcurgerea traseelor montane, dar în schimb am simţit armonia totală dăruită de munţi, ceea ce mi-a plăcut. De atunci îmi plac activităţile outdoor. 

Pe parcursul anilor am cutreierat Carpaţii din România, pe plan internaţional am escaladat Vf. Psiloritis(2456m) din insula Creta. Între timp am început să practic sportul mai intensiv. Am început să alerg, prin rezultat am participat la maratonul de la Viena, apoi am început să pedalez cât mai des. Astăzi nu mai pot să scap de pedalare. Mişcarea mi-a schimbat total viaţa.

Îmi place aventura, să explorez noi orizonturi, să trăiesc noi experimente. Îmi place să trăiesc viaţa cum o planific eu.